Selectează o Pagină

Reeducarea echilibrului

Ce este echilibrul?

Echilibrul este abilitatea de a ne menține centrul de greutate în interiorul bazei de sprijin.[1] O bună funcționare a sistemelor care intervin în menținerea echilibrului permite omului să vadă bine în timp ce se deplasează, să se orienteze în raport cu gravitația, să determine direcția și viteza mișcării, să facă ajustări posturale automate pentru a-și menține postura și stabilitatea în diverse condiții și în timpul executării diverselor activități.

Echilibrul este obținut și menținut datorită unui set complex de sisteme senzoriomotorii de control, care includ:

  • Stimuli vizuali (ochi)
  • Propriocepția (mușchi, articulații)
  • Sistemul vestibular care intervine în mișcare, echilibru, orientare spațială (urechea internă)
  • Integrarea informațiilor senzoriale
  • Comanda motorie către sistemul vizual și cel motor
  • Factorii psihologici, care pot de asemenea să afeceteze buna funcționare a sistemul vestibular.

Se disting următoarele tipuri de echilibru

  • Echilibrul static – ne permite menținerea pe verticală în poziție statică (ne permite să stăm în picioare)
  • Echilibrul dinamic – ne permite menținerea unei poziții în timp ce ne deplasăm sau facem diverse activități
    • Echilibrul reactiv – intervine în menținerea echilibrului/ redresarea corpului în situații de dezechilibrare neașteptată (de exemplu ne ajută să nu cădem când tramvaiul pleacă brusc, sau când călcăm greșit etc.)
    • Echilibrul proactiv – intervine atunci când dorim să executăm o anumită activitate si permite corpului să se pregătească astfel încât să nu cădem când efectuam activitatea (de exemplu intervine când ne ridicăm pe vârfuri ca să punem un borcan pe un raft mai sus poziționat)

Ce ne afectează echilibrul?

  • traumatisme craniene,
  • anumite afecțiuni neurologice,
  • afecțiunile urechii interne
  • tensiuni musculare cervicale
  • anumite medicamente
  • modificările care apar datorită procesului de îmbătrânire: modificări ale vederii, scăderea forței și flexibilității musculare, probleme ale piciorului, modificări neurologice, instabilitate posturală, scăderea vitezei de reacție, reducerea conștientizării senzoriale la atingerea fină, vibrație și temperatură, scăderea funcției vestibulare și proprioceptive, scăderea auzului, afectarea cognitivă

 Care sunt simptomele unui echilibru deficitar?

Simptomele afecțiunilor vestibulare

Simptome secundare

  • vertij (senzația de rotire a mediului înconjurător sau a propriei persoane),
  • amețeală, instabilitate, dificultate de a merge in linie dreaptă
  • senzație de plutire, de mișcare
  • tulburări vizuale (vedere încețoșată, vedere oscilantă, sensibilitate vizuală)
  • mișcări anormale ale pupilelor (nistagmus)
  • dezechilibrări/ căderi repetate
  • greață, vărsături, dureri de cap, reducerea capacității de concentrare, oboseala marcată, tinitus (sunete în urechi), dificultăți de auz.
  • mers ebrios/ dificultăți de coordonare (ataxie)
  • dificultăți de vedere în timpul mersului, de exemplu dificultăți în citirea unui semn în timpul mersului saua condusului
  • amețeală în spații aglomerate

Acestea contribuie la apariția anxietății și depresiei.

În funcție de severitatea simptomelor, acestea pot să afecteze calitatea vieții sub toate aspectele:

  • creșterea riscului de cădere și teamă,
  • adoptarea unei vieți sedentare pentru a evita apariția sau acentuarea amețelii sau dezechilibrului
  • reducerea forței musculare și flexibilității, creșterea rigidității articulare
  • reducerea capacității de efort
  • limitarea independenței în efectuarea activităților zilnice

De ce aveți nevoie de reeducare vestibulară?

Reeducarea vestibulară poate ajuta la prevenirea sau reducerea riscului de cădere prin îmbunătățirea forței și flexibilității musculare și îmbunătățirea coordonării, echilibrului și mersului, reducând astfel și riscul de cădere.

Prezentați risc de cădere? Răspunsul este DA dacă vă regăsiți în una sau mai multe dintre situațiile descrise mai jos:

  1. Folosiți un baston sau cadru de mers
  2. Ați avut căzături repetate în trecut
  3. Sunteți imediat după o afecțiune acută 
  4. Afecțiune medical cronică
  5. Medicație multiplă
  6. Deficite fizice (forță, flexibilitate, vedere, auz, dificultăți în realizarea unor activități fizice) 

 

 

Ce se întâmplă la prima vizită?

Prima ședință constă în:

  • evaluarea forței și flexibilității musculare, a deficitului de mers
  • evaluarea riscului de cădere
  • evaluarea morticității oculare
  • evaluarea funcțională a diverselor sisteme care intervin în menținerea echilibrului, cu ajutorul plăcii dinamice de echilibru Framiral Multitest Equilibre
  • evaluarea funcției urechii interne cu ajutorul scaunului rotator și a ochelarilor Framiscope

 

Odată ce problema este identificată, se va stabili un program individualizat de reeducare vestibulară.

 

 

În ce constă REEDUCAREA VESTIBULARĂ?

 

REEDUCAREA VESTIBULARĂ este o formă specializată de terapie care urmărește ameliorarea simptomelor primare și secundare cauzate de patologiile vestibulare. Este un program de exerciții care permite reducerea vertijului și a dezechilibrului, a instabilității privirii și a căderilor.

Scopul reeducării vestibulare este de a folosi o abordare orientată pe problematica specifică a fiecărei persoane, pentru recâștigarea echilibrului.

Strategiile de recâștigare a echilibrului sunt:

– fie antrenarea componentei sistemice deficitare,

– fie antrenarea sistemelor rămase funcționale, pentru a compensa funcția sistemului compromis.

Mijloace:

  • Manevre de repoziționare otolitică pentru vertij pozițional
  • Antrenarea tuturor sistemelor care intervin în menținerea echilibrului, prin:
  • Exerciții pe placa de echilibru FRAMIRAL MULTITEST EQUILIBRE
    • Dezechilibrări în diverse planuri și cu viteze diferite, combinate cu stimularea optică
    • Exerciții de feedback
  • Exerciții de obișnuire pentru reducerea amețelii prin expunerea repetată la mișcări specifice sau stimuli vizuali care provoacă amețeală
  • Exercițiile pentru îmbunătățirea controlului mișcărilor oculare
  • Exerciții pentru menținerea echilibrului în efectuarea unor activități specifice (exerciții cu sarcină dublă)
  • Exerciții de echilibru pentru reducerea barierelor de mediu în mobilitatea persoanei
  • Strategii de recâștigare a echilibrului (strategia gleznelor, șoldurilor sau combinate)
  • Exerciții de tonifiere a musculaturii posturale
  • Exerciții de propriocepție

 

Placa de echilibru FRAMIRAL MULTITEST  este un dispozitiv dotat cu o platformă (statică și dinamică) cu senzori de presiune, ce depistează mișcările centrului de greutate al persoanei, aceasta fiind supusă simultan la diferiți stimuli care îi provacă senzații de rotire și oprie bruscă, permițând identificarea în timp real a proiecției centrului de greutate, prin efectuarea rapidă a șase teste.

Platforma de echilibru este complectată cu:

– un sistem de evaluare a mișcărilor oculare (FRAMISCOP)

– un sistem de stimulare vizuală (STIMULOPT).

 

Informațiile sunt analizate și interpretate de un software specializat. În urma acestei analize este identificat tipul dezechilibrului: tulburări vestibulare, vizuale, somatice sau mixte.

Sistemul permite crearea de planuri înclinate multidirecționale, care combinate cu stimuarea optică, permit efectuarea unui număr mare de execiții de reeducare a echilibrului.

 

[1] Shumway-Cook A, Woollacott MH. Motor Control: Theory and Practical Applications. Philadelphia: Lippincott, Williams & Wilkins; 2001.

CONTACT

OSTEOKINETOMEDICA SRL
Cabinet De Fiziokinetoterapie "Sf. Luca al Crimeei"

Telefon: 0771 241 567
Adresa: Anatole France 41, Oradea
E-mail: contact@osteokinetomedica.ro
Orar: Luni - Vineri: 09-18

Trimiteti-ne un mesaj si, in cel mai scurt timp va vom contacta.

10 + 12 =

Unde ne gasiti?

Osteo Kineto Medica